Limba Română

Kategória: Ro-Eng-De Találatok: 2340

„Sfântă Marie cea plină de har de la Șumuleu, roagă-te pentru noi!”

Așezarea geografică

Depresiunea Ciucului în direcţia nord-sud este împărţită de muntele Șumuleu-Mare în două regiuni: Ciucul de Sus și Ciucul de Jos. Istoria Șumuleului-Ciuc începe încă din secolele XII-XIII, prima atestare documentară fiindcea papală în 1333 sub numele de Sumbov, iar în 1334 ca Sumlov. Denumirea de Șumuleu are origine turcească, însemnând brădet. Șumuleu-Ciuc cuprinde, în înţelesul adevărat al cuvântului, complexul baroc și împrejurimile.

Prezența călugărilor franciscani la Șumuleu-Ciuc

Nu avem surse sigure privind stabilirea călugărilor franciscani la Șumuleu. Unii istoriografi datează apariţia lor în 1352, alţii precizează că s-au stabilit aici în anul 1372. Potrivit cercetărilor lui P. Boros Fortunát, existenţa călugărilor se poate data numai din 29 octombrie 1400. „Papa Bonifaciu al IX-lea i-a dat aprobare lui Avernai Bertalan, preot de rang înalt, să fondeze patru mănăstiri franciscane în regiuna Ungariei denumită după Mântuitor. Această zonă se afl a în apropierea regiunii Chichiense, care a fost părăsită de călugări în mai multe rânduri din cauza războaielor, dar unde ei s-au întors întotdeauna.”

 

Istoria bisericii

Biserica gotică

Nu se cunoaște data construirii bisericii vechi, se știe doar că biserica s-a aflat într-o stare grav avariată din cauza invaziilor hoardelor turco-tătare și acest fapt a cauzat reconstruirea ei între 1442-1448. În acest timp a avut loc reconstruirea și extinderea spaţiului bisericii gotice, precum și a mănăstirii gotice. Executarea construcţiei edificiilor s-a putut realiza prin contribuţia materială a donaţiei voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, care prin această donație a dorit să-i mulțumească lui Dumnezeu victoria din 1442 asupra turcilor. 
Biserica a fost sfinţită în 1448 în cinstea Sfintei Fecioare Maria. Încă din anul 1440, în jurul bisericii și al mănăstirii s-a ridicat un zid de incintă pentru apărare. Acest loc a servit ca refugiu pentru locuitorii zonei în timpul invaziilor repetate din secolele XVI-XVII. Biserica gotică a fost renovată și lărgită în mai multe etape între secolele XVII-XVIII și a căpătat forma actuală în anii 1773-1779.

Biserica barocă

Biserica-mănăstire ogivală a existat până în 1802, fragmente din materialul demolat au fost zidite în construcţia bisericii care a fost realizată de arhitectul Schmidt Konstantin. Spaţiul interior a fost realizat în mare parte de pictorul şi sculptorul braşovean Papp Miklós. Altarele laterale au fost realizate în prima parte a secolului al  IX-lea, paralel cu construirea bisericii. Biserica a fost sfinţită la 20 august 1876. Liturghia solemnă a fost celebrată de episcopul transilvănean Fogarassy Mihály. În anul 1948, în timpul papei Pius al XII-lea, biserica a fost ridicată la rangul de Basilica Minor.

Fațada principală a bisericii

Uşile principale de intrare s-au realizat în anul 1838 de către Názán Félix. Pe vitraliul aflat deasupra intrării principale, în frontonul bisericii, se află monograma numelui Fecioarei Maria şi a lui Iisus, precum şi blazonul călugărilor franciscani.
Pictura interioară a bisericii a fost executată de pictorul clujean Urbanszky Fülöp în anul 1911. Statuia de cupru a Fecioarei Maria de pe faţada bisericii a fost creată de orfevrul brașovean Rothenbacher în anul 1837. Pe inscripţia de sub sculptură se poate citi anul 1830, data când a fost terminată construirea turnurilor:  „SpLenDor ab eLIsIs CeLebri reDIt arte rVInIs aeDIbVs Oh Virgo gLorIa nostra tVIs.” 
(Oh, Sfântă Fecioară Maria, gloria noastră, din ruine renaște sanctuarul tău.)

Interiorul bisericii

Vitraliile pictate

Vitraliile au fost realizate în anul 1905, în Cehia, la fi rma lui Schlein Richard din Grottau, reprezentând următorii sfinţi: Sfânta Clara din Assisi, Sfântul Ioan de Capestrano, Sfântul Iosif, Sfânta Margareta (din dinastia Arpadiană), Sfânta Elisabeta (din dinastia Arpadiană), prinţul Sfântul Emeric, Sfântul Anton din Padova. În cor se află vitraliile Sfintei Cecilia şi a Sfintei Agneta. Vitraliul Sfântului Francisc este realizat din donaţia lui Fejér Antal şi a soţiei sale, Száva Margit, iar vitraliul Sfintei Cecilia este donaţia soţiei lui Mélik István din Remetea.

Plăcile comemorative

Intrând pe ușa principală, aflăm mormântul lui Mikes Kelemen, căpitan originar din Trei Scaune (Covasna).
În antetul bisericii sunt așezate plăci de marmură comemorative ale oamenilor de seamă ai mănăstirii:
P. Somlyai Miklós (1598 – 1661)
P. Domokos Kázmér (1606 – 1677)
P. Kájoni János (1629 – 1687)
P. Görög István (1631 – 1678)
P. Simon Jukundián (1813 – 1894)
P. Benedek Fidél (1907 – 1979)
P. Écsy János (1919 – 1982)
Plăcile de marmură se referă și la victoria asupra armatei lui János Zsigmond din 1567, cât și la renovările de după cutremurul din 1940.

Altarul lui Iisus cel Suferind

Altarul Sfântului Mormânt – altarul lui Iisus cel Suferind – se află dedesubtul corului, fiind realizat în 1855, nefiind cunoscută identitatea donatorului. Statuia Sfintei Tereza a fost donată în anul 1933 de soţia doctorului Hegyi Jenő din Budapesta. Statuia Sfântului Iosif a fost sculptată de Vágó Gábor în 1938, fiind donaţia lui Szopos Lajos.

 

Altarul Sfântului Ioan Botezătorul

A fost executat în anul 1840 din donaţia negustorului ciucan, Lukács János şi a soţiei sale, Mánya Sára. Imaginea de sus reprezintă figura Sfintei Sara, cea de jos este a Mariei Magdalena.

 

Altarul Sfântului Ioan de Nepomuk

Altarul Sfântului Ioan de Nepomuk a fost donat de Botsántzi János şi fiii săi în 1935, și a fost executat de Papp Miklós. Tabloul de sus prezintă vizita Sfintei Fecioare Maria la Sfânta Elisabeta, iar cel de jos pe Sfântul Vendel în veşmânt Preoțesc.

 

Altarul Sfintei Ana

Altarul Sfintei Ana s-a realizat în 1839 din donaţia văduvei lui Rakovszky Márton, baronesa Henter Anna, și a fost creat de Papp Miklós. Sus este reprezentată Sfânta Apolonia, iar pe tabloul de jos nașterea lui Iisus Hristos.

 

Altarul Sfintei Elisabeta

Icoana altarului Sfintei Elisabeta a fost creat în anul 1836. Altarul a fost donat de către Bálint Ignác, căpitan de cavalerie și de soţia lui, Bors Juliánna, în cinstea Sfântului Ignaţiu de Loyola. Tabloul Sfântului Ignaţiu a fost înlocuit în anul 1938 cu cel al Sfintei Elisabeta. Tabloul original se află în cor. Imaginea de sus o arată pe Sfânta Iuliana, iar cea de jos este Cina cea de taină, amândouă fiind creaţii ale lui Papp Miklós. Tabloul cel mare și nou a fost donat de familia Krauter, și a fost pictat de Bulhárd János.

 

Altarul Sfântului Francisc

Altarul Sfântului Francisc a fost realizat în anul 1840, sus apare fi gura Sfântului Nicolae, opera lui Papp Miklós, iar jos se află Sfântul Francisc din Assisi, realizat în 1838 la Cluj de către Csűrös József.

 

Altarul Sfântului Anton

Altarul Sfântului Anton a fost realizat în 1843 din donaţia braşoveanului Zakariás Antal. Pictura originală a fost donată în 1931 capelei din Ocna de Jos. Tot în acel an, pictorul clujean Szopos Sándor a realizat tabloul actual al Sfântului Anton. Imaginea de sus, pictată de Papp Miklós, îl reprezintă pe Sfântul Bonaventura.

 

Amvonul

Amvonul a fost realizat de artistul Papp Miklós din Brașov, în anul 1835. În jurul amvonului se vede basorelieful cu cei patru evanghelişti şi venirea Sfântului Duh. Pe basorelieful uşii îl putem vedea pe Moise cu Tablele celor zece porunci. Pe amvon se află statuia Sfântului Arhanghel Mihai.

 

Altarul Sfintei Margareta din Cortona

Creatorul altarului Sfintei Margareta din Cortona este necunoscut. Acest altar se află în Sanctuar.

 

Arcul de triumf și Sanctuarul

Tavanul bisericii este confecţionat din lemn. Pe arcul de triumf se află o inscripţie în limba latină: 
ECCe MarIa pIo rVtILant tVa teCta nItore, qVae tIbI FrancIsCI tVrba pVsILLa LoCat.
(Iată, Maria, în lumină străluceşte casa ta, ce este făcută de enoriaşii Sfântului Francisc.)
Literele mari arată data realizării arcului de triumf: 1834, iar creatorul este Erőss József din Târgu-Secuiesc.

 

În 1848 a fost realizat altarul principal cu fundalul şi coroana.

 

Stalul preoțesc

Stalul preoțesc s-a realizat în anul 1847, prin donaţie, aşa cum atestă şi inscripţia următoare: „Existenţa mea
o pot mulţumi domnului căpitan de cavalerie Bálint Ignátz şi soţiei lui, nob. Bors Juliánna.” Pe marginea de sus a imaginii se poate descoperi Sfânta Fecioară împreună cu îngerii, iar la mijloc se află episcopul Sfântul Augustin, cu doi diaconi.

 

Statuia Sfintei Fecioare Maria

Cea mai valoroasă creaţie a bisericii este statuia Fecioarei Maria, sculptată din tei între 1510-1515, de
un artist necunoscut. Înălţimea statuii este de 2,27 m, fiind cea mai mare din lume. O reprezintă pe „Femeia
Îmbrăcată în Soare”, sub picioarele ei se află luna, în jurul capului o coroană din 12 stele, în mâna dreaptă se află un sceptru, pe braţul stâng îl ţine pe Pruncul cel Sfânt, copilul Iisus. În anul 1798 Batthyány Ignác a declarat-o făcătoare de minuni şi i-a dat titlul de Maică ajutătoare.
În decursul secolelor, în preajma statuii s-au produs numeroase miracole. În numeroase rânduri strălucirea ei a cuprins toată biserica fără să fie nevoie de alte surse de lumină. În anul 1661, în timpul invaziei turcotătare, biserica a fost incendiată, dar,
în pofi da acestui fapt, statuia a rămas nevătămată.
În secolele premergătoare, până în anii 1950, Pruncul din braţele Mariei a fost îmbrăcat în diferite veșminte,
culoarea acestora fiind schimbată conform timpului liturgic. 

 

Obiectele votive

În partea dreaptă a statuii Sfintei Fecioare se află statuia regelui Sfântul Ștefan, la stânga statuia Sfântului Ladislau, fiecare  având înălţimea de 260 cm. Au fost sculptate în 1905 la Gronden, Tirol. 
La intervenţia Sfintei Fecioare Maria au fost ascultate multe rugăciuni. Acest fapt este comemorat de numeroase obiecte din metal, aşa-numite obiecte votive, care au fost amplasate de către credincioşii ale căror rugăciuni au primit ascultare divină. Obiectele de metal provenite din secolul al XVIII-lea reprezintă mâini, picioare, inimi şi alte părţi ale corpului uman, printre care unele sunt realizate din aur şi argint. Cele mai valoroase au fost vândute, iar preţul lor a fost folosit la construirea bisericii actuale. Începând din anii 1940, plăcile de mulţumire sunt realizate din marmură şi atestă ascultarea rugăciunilor.

 

Ușile sacristiei

Basoreliefurile lucrate pe uşile sacristiei au fost confecţionate în anii 1980 de către sculptorul ciucan Vincefi Sándor. Pe uşa sacristiei din sanctuar sunt prezentate scene din istoria Şumuleului, pe uşa sacristiei din nava bisericii se află scene din viaţa Sfântului Francisc.

 

Stalumurile

În anul 1980, în nava bisericii pe scaunele numite stalumuri, basorelieful a fost lucrat de către un artist din Miercurea Ciuc, Imets László. Pe basoreliefuri apar sfinţi maghiari şi franciscani: Sfânta Elisabeta, Sfânta Margareta din dinastia Arpadiană, regele Sfântul Ladislau, Sfântul Gellért, prinţul Sfântul Emeric, regele Sfântul Ştefan, Preafericitul Csáki Mór, Sfântul Ioan Capistran, Sfânta Clara, Sfântul Anton și Sfântul Francisc.

 

Orga

Cea mai veche orgă a fost realizată de Eperjesi János în 1659. Ea a fost cumpărată şi construită de P. Kájoni János, și a fost incendiată în timpul invaziei turco-tătare din 1661. Orga arsă a fost renovată de P. Kájoni János şi lărgită în anul 1664. Orga lui Kájoni a fost schimbată în 1859 de o orgă construită de Kolonits István. Orga actuală a fost concepută şi realizată după planul profesorului de artă muzicală Geyer József şi a fost executată de către fi rma timişoreană Wegenstein Lipót şi Fiii în 1931, folosindu-se părţile orgii lui Kolonits. Orga de azi are 40 de registre şi 2824 tuburi, fiind cea mai performantă orgă din ţară.

 

Cavoul

A fost construit în 1732, fiind lărgit în 1838. Aici sunt înmormântaţi călugării franciscani, dar aici se află şi cenuşa acelor laici care au ajutat mănăstirea cu donaţii. Printre călugării franciscani renumiţi aici se odihneşte Losteiner Leonárd (1744-1826), istoriograful ordinului franciscan. Sub capela Sfântul Mihail a vechii biserici este înmormântat într-o criptă căpitanul Mikes Kelemen, originar din Trei Scaune (Covasna). Epitaful lui se află în partea dreaptă a intrării principale. În trecut, cimitirul a existat în partea de vest, de nord şi în faţa bisericii. Crucea mare de piatră din 1653 se află acolo şi în zilele noastre.

 

Clopotele

Clopotele vechi au fost demontate de armată la 17 decembrie 1916 şi au fost luate cu scopul turnării lor în tunuri. Clopotele noi au fost achiziţionate în anul 1924. Primul a fost un omagiu adus Sfintei Fecioare Maria, având inscripţia următoare: „Sfânta Maria din Şumuleu, plină de minuni, apără şi ajută poporul tău secuiesc.” Acest clopot are o greutate de 1133 kg. Clopotul făcut în cinstea Sfintei Inimi a lui Iisus, cu o greutate de 752,2 kg are inscripţia: „Inima Divină a lui Iisus, în anii grei de încercări, condu-ne pe calea cerească!” 
„Sfântul Francisc, tatăl nostru, fondatorul ordinului nostru, roagă-te pentru noi!” – este inscripţia celui de-al treilea clopot, cu greutatea de 339,5 kg, sfinţit în cinstea Sfântului Francisc. Pentru a completa jocul de clopote, al patrulea clopot de 150,5 kg, a fost sfinţit în amintirea Sfântului Anton, cu inscripţia: „Cei ce doriţi să vedeţi miracole, oh, veniţi la Sfântul Anton!” Armonia clopotelor rezultă do-mi bemol-sol-do. Clopotele au bătut pentru prima oară la 6 iunie 1924.

 

Capela Sfântului Ioan

Această capelă aflată la zidul cimitirului vechi, la intrarea bisericii, a fost construită din voinţa lui Salamon Imre în 1767. În timpul construirii noii biserici, vechea capelă cu o lungime de 4,44 m și lăţimea de 3,27 m, a fost reconstruită pe lotul din faţa bisericii. Întrucât statuia Sfântului Ioan a fost foarte deteriorată, pe altar a fost pictat un tablou al Sfintei Elisabeta în anul 1928.

 

Capela Salvator

Nu avem date privind originea acestei denumiri. Losteiner Leonard scrie „pe 8 august 1456, în Ziua Schimbării la Faţă a Domnului, Capistran şi marele Hunyadi au adresat rugăciuni către Salvator, obţinând astfel victoria dorită.” Prin urmare, capela s-a construit în memoria bătăliei de la Belgrad. Capela are următoarele caracteristici: o singură navă, cu bolţi, sanctuarul în formă pătrată a fost extins în anul 1680 cu sprijinul fi nanciar al căpitanului Mikes Kelemen şi al cancelarului ardelean, Kálnoki Sámuel. Tot în acel an s-a realizat doaga reprezentând blazoanele lor. În jurul anului 1800 au fost pictate casetele şi galeria de vest a corului. Pe casetele bolţii, în cadrul compus din capete de îngeri şi elemente fl orale, apar fi guri reprezentative din rândul franciscanilor şi al iezuiţilor (din față, pe partea dreaptă): Sfântul Ignaţiu de Loyola, Sfântul Francisc de Xaver, Sfântul Anton din Padova, Sfântul Paul călugărul, Zaerárd Benedek, călugări maghiari. Apostolii: Simon, zis Petru şi Andrei, fratele lui; Iacov, fi ul lui Zebedei şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fi ul lui Alfeu şi Levi, zis şi Tadeu; Simon Cananitul şi Iuda Iscarioteanul, cel care l-a vândut pe Iisus.
Aripa stângă a tabloului reprezintă Schimbarea la Faţă a Domnului. Acesta este şi numele capelei, hramul acesteia are loc în fi ecare an pe 6 august. Tablourile secundare îi reprezintă pe Sfântul Iosif, Sfântul Francisc, apostolul Sfântul Paul şi Sfântul Anton din Padova. În interiorul capelei, pe o inscripţie în formă de semicerc este scris în limba maghiară: „Salvatorule divin! Această tabără duce o luptă sfântă ca toţi care te adoră să aibă loc veşnic în cer.” Pe partea dreaptă de dinafară scrie: „Aşteptăm Salvatorul care va schimba trupul nostru umil în forma gloriei sale.” (Philipp IV. 20) Partea de nord atestă data renovării şi destinaţia capelei. „Capela  Salvatorului Schimbat la Faţă a fost renovată după 200 de ani DoMUs SaLVatorIs et JanVa IVstIfICatIonIs poenItentIbVs”.
Pe faţada galeriei cu cinci casete sunt reprezentate: Maica Domnului (cu inscripţia Patrona Hungariae), regii
Sfântul Ştefan şi Sfântul Ladislau, precum şi ornamente fl orale. Altarul principal a fost realizat în anul 1679 din donaţia lui Haller János şi a soţiei sale, Kornis Katalin. Pictura din mijlocul altarului îl prezintă pe Iisus ţinând crucea, cât şi pe apostolul Sfântul Ioan şi martira Sfânta Ecaterina. Altarul lateral (de sud) aflat în faţa 
arcului de triumf prezintă scena Golgotei, crucifi carea lui Iisus. Altarul secundar (de nord) o prezintă pe Fecioara Maria ca regină, ţinându-l în braţe pe Iisus. Construcţia şi ornamentarea tabloului îi dă un caracter renascentist târziu. În partea de sud se vede o uşă gotică simplă, cu inscripţia „Renov. Salvator 1678”, despre care se ştie că a fost intrarea originală a capelei. În Evul Mediu capela a fost înconjurată cu un zid de piatră.
Paznicul capelei a fost mereu un pustnic. Începuturile prezenţei lor în acest loc nu sunt clare. Cu toate că împăratul Iosif al II-lea în 1782 le-a interzis să fi e acolo, totuşi au existat întotdeauna lângă capela Salvator. Acest lăcaş a fost reconstruit în anul 1944. Un locatar mai recent a fost pustnicul pelerin Jakab Imre care a făcut gard şi a plantat pomi în jurul capelei.

 

Capela lui Iisus cel Suferind

În direcţia estică față de capela Salvator se află Capela lui Iisus cel Suferind, care este doar o mică nişă în care veghează statuia lui Iisus îngenunchiat, sculptată în anul 1810. În partea vestică a capelei o inscripţie în limba latină atrage atenţia asupra nevoii de reculegere, rugăciune: „sIne Inter MIssIone orodItIs Deo In LoCo Isto et Plae oratIones Vestrae AtqVe sUspIrIa non erUnt InanIa”
(Pe acest loc să vă rugaţi fără încetare la Dumnezeu şi rugăciunile voastre nu vor fi de prisos).

 

Capela Sfântului Anton

Pe partea vestică a muntelui Şumuleu-Mic este Capela Sfântului Anton. Prima capelă a fost construită de călugărul franciscan Márk Jakab, după invazia turco-tătară din 1661, întrucât el a considerat că a fost salvat datorită rugăciunilor şi intervenţiei Sfântului Anton. În locul acestei capele a fost zidită capela actuală, între anii 1750-1773. Tabloul în stil baroc de pe altar îl prezintă pe Sfântul Anton ca pe un sfânt ocrotitor. În anul 1741 aici a început novena în cinstea Sfântului Anton de Padova.

 

Hramul bisericii

Hramul bisericii este pe 2 iulie, sărbătoare dedicată vizitei Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta. Această sărbătoare a fost iniţiată de călugării franciscani în secolul al XIII-lea, ei au răspândit-o şi la Şumuleu-Ciuc. Astfel, în anul 1448 s-a sfinţit şi biserica-catedrală în cinstea Sfintei Fecioare Maria. Stima, dragostea faţă de Maica Domnului au existat însă şi înaintea existenţei bisericii gotice, acest fapt fiind atestat şi în bula Papei Eugen al IV-lea din 1444, intitulată Dum praecelsa: „mulţimea enoriaşilor se adună pentru a se ruga şi aceasta se întâmplă foarte des.”

 

Pelerinajul de Rusalii

În anul 1567, în timpul Reformei, voievodul transilvan János Zsigmond a vrut să atace regiunile Ciuc, Gheorgheni şi Casin, pentru a impune religia unitariană. Poporul secuiesc din aceste trei regiuni, condus de preotul-paroh István din Joseni, şi-a apărat Credinţa. Reformatorii au fost așteptaţi la pasul Tolvajos (Harghita), în timp ce femeile și copiii s-au rugat la Șumuleu. Bătălia s-a sfârșit cu bine, Reforma a eșuat, iar biruitorii au fl uturat crengi de mesteacăn. În amintirea acestor evenimente, în fiecare an se organizează la Șumuleu un pelerinaj de mare amploare (poate cel mai mare din Europa de sud-est). La început au venit doar locuitorii din Gheorgheni, Ciuc și Casin, dar cu trecerea timpului au venit la Șumuleu și enoriași din alte regiuni: Trei Scaune (Covasna), Odorhei, Mureș și ceangăii din Moldova. Pelerinii au mers spre Șumuleu sub steaguri specifi ce, pe jos, în sunetele ritmice ale clopoţeilor.
La sosire au fost întâmpinaţi de un călugăr franciscan. Pelerinii au participat la o slujbă în biserică sau în faţa bisericii, s-au spovedit, s-au împărtășit, au mers la statuia Maicii Domnului, apoi au organizat o procesiune.
Ordinea participării la procesiune era bine stabilită: pe primul loc se afl au și se află și astăzi enoriașii din Joseni, apoi ceilalţi, în ordinea amintită. Pelerinii au ocolit muntele Șumuleu-Mic. Când preotul-paroh a ajuns la Capela Salvator, au cântat un cântec bisericesc în cinstea Maicii Domnului, apoi au primit binecuvântarea.
Ultimul pelerinaj în perioada comunismului a avut loc în 1949, înaintea arestării episcopului Márton Áron. În perioada comunismului au existat diferite demersuri pentru a împiedica pelerinajul de Rusalii.

Labarumul

– în Antichitate, pe timpul lui Constantin cel Mare (306-337) – a fost steag de luptă, simbol al victoriei. Labarumul de la Șumuleu-Ciuc a fost realizat în cinstea victoriei de la Harghita (1567). El deschide drumul episcopului și al soborului de preoți în timpul pelerinajului de Rusalii. Conform tradiției, labarumul este purtat de elevii eminenți ai anului terminal de la Liceul Teologic Romano-Catolic. Din această cauză n-a mai avut loc procesiunea și a scăzut semnificativ numărul pelerinilor. Începând cu 1990 a reînceput pelerinajul de Rusalii. Din anul 1993 liturghiile solemne au fost celebrate în poiana dintre munţii Șumuleu-Mic și Șumuleu-Mare. Alaiul festiv, preoţii și pelerinii parcurg și în zilele noastre același traseu de procesiune ca în trecut.

Pe 7 mai 1936 Sfântul Scaun a aprobat ca cei care participă la pelerinaj să obţină zilnic indulgenţa totală, cu condiţia să se spovedească, să se împărtăşească, să viziteze biserica şi să se roage pentru intenţia papei.

 

Drumul crucii

La poalele muntelui Şumuleu-Mic, pe partea cea mai abruptă, există un drum ce duce până la Capela Salvator, numit Calea Sfintei Crucii, sau trecătoarea lui Iisus. Crucile vechi au fost ridicate în 1868, iar astăzi se regăsesc doar câteva dintre acestea. După Primul Război Mondial au fost aşezate cruci noi pentru Calea Sfintei Cruci, cioplite de Kovács József din Jigodin. Parcurgerea în rugăciune a Căii Sfintei Cruci este un moment important al pelerinajului. 

 

Hramul bisericii de ziua Sfintei Fecioare Maria

Prima duminică după ziua Sfintei Maria Mică are loc hramul de toamnă al bisericii, iar pe 12 septembrie hramul Zilei Numelui Sfintei Fecioare Maria. Pelerinii nu vin la acest pelerinaj cu steaguri, dar elanul şi entuziasmul lor este asemănător cu cel din timpul Rusaliilor. Această sărbătoare este numită şi hramul secuilor.

 

Novena în cinstea Sfântului Anton

După Lostainer Leonard, acest rit a început în anul 1617. În anul 1720 s-a format o societate a tinerilor care au mers cu crucea în faţa procesiunii la Capela Sfântului Anton. La alaiul tinerilor s-au alăturat şi enoriașii din Ciuc. Astfel a început seria de slujbe în fi ecare marţi, de nouă ori succesiv, destinate Sfântului Anton de Padova.

 

Prima sâmbătă a fi ecărei luni

Din toamna anului 2008 a început tradiţia de a o slăvi pe Fecioara Maria în prima sâmbătă a fi ecărei luni. Se celebrează liturghie solemnă, se spune rozariul şi are loc o procesiune cu lumânări.

 

Clarisele

Călugăriţele numite clarise s-au stabilit la Şumuleu-Ciuc în anul 2000, ca al doilea ordin al Sfântului Francisc, ducând o viaţă de contemplare după exemplul Sfintei Clara de Assisi.
 

Ziua celor 1000 de fete secuiene

La începutul secolului al XX-lea, fetele secuilor iau drumul Regatului, Galaţilor, Bucureştilor, Brăilei, pentru a găsi un loc de muncă. Era de temut că ele vor urma calea demoralizării odată cu neglijarea portului popular secuiesc. P. Takács Gábor, starețul mănăstirii din Şumuleu, călugăriţele Stettner Andrea şi Zakariás Flóra au născocit Ziua Celor o Mie de Secuiene pentru a combate acest spirit de înstrăinare. Prima dată a avut loc la 7 iulie 1931 când au venit 1600 de fete în port popular secuiesc. Ele s-au spovedit, s-au împărtăşit, au recitat, au dansat, şi-au luat angajament faţă de port, credinţă, tradiţie şi viaţa morală. După prima adunare, tinerii s-au întâlnit în fiecare an în prima sâmbătă de după ziua vizitei Mariei la Sfânta Elisabeta, în cazul în care autorităţile nu au intervenit în mod negativ.
„Să ştiţi că acest port nu are doar fustă, vestă şi pieptar. Acesta are încă două elemente componente: cartea de rugăciuni şi rosariul, care semnifi că tandreţe, seriozitate, credinţă. Fără acestea nu există port strămoşesc, doar o batjocorire a strămoşilor noştri, credincioşi şi cu inimile curate.” – fragment din predica abatelui P. Takács Gábor în anul 1931.

 

În slujba culturii

Biserica și mănăstirea nu aveau un rol exclusiv clerical, ci erau și un centru cultural al regiunii. Călugării
și-au asumat răspunderea de a-i instrui pe fiii poporului secui, la început la nivel elementar, mai târziu, la nivel liceal. Biserica este înconjurată de două edifi cii semnificative. La sud există edifi ciul care a fost seminar, liceu
și institut pedagogic. Clădirea din vest a fost sediul scaunelor Ciuc, Gheorgheni și Casin, iar mai târziu a funcţionat ca institut pedagogic. Parohul Lukács Mihály (1678-1730) din Cozmeni, a contribuit substanţial la construirea seminarului, a colegiului și a internatului. Astfel s-a realizat instruirea, învăţarea copiilor secui.
În anul 1858 P. Simon Jukundián cu sprijinul episcopului transilvan Haynald Lajos, a fondat institutul pedagogic pentru învăţători și cantori bisericești din a doua parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Gimnaziul a fost preluat de Dioceza Transilvaniei de la călugării franciscani în anul 1911. În clădirea actuală a Liceului Teoretic Márton Áron a funcţionat ca școală confesională până în anul 1948. Piesele de teatru sacre au fost prezentate în anii 1700, de Paşti, Rusalii sau de ziua Sfântului Anton. Aceste spectacole au constituit începuturile teatrului pe pământ secuiesc.

 

Tiparnița

Călugării franciscani au fondat în anul 1675 o tiparniţă care a funcţionat până la sfârşitul anilor 1800. Până în 1727, la înfi inţarea tipografi ei iezuite din Cluj, singura tiparniţă catolică exista numai la Şumuleu-Ciuc. Fondarea acesteia se leagă de numele lui P. Kájoni János, călugăr de o cultură vastă. Prima tipăritură a lui a fost o carte de cântece bisericeşti (1676) intitulată „Kájoni Cantionale Catholicum”, în limba latină, respectiv maghiară. Au apărut cărţi de cântece, psalitiri, calendare, regulamente, cărţi oratorice, istorice, juridice, fi lozofi ce, beletristice, cât şi manuale pentru şcolile catolice din Şumuleu şi alte părţi. În 1849 a fost tipărit ziarul revoluţionar „Hadi Lap” şi mai multe ediţii revoluţionare. Mai multe exemplare ale tiparniţei de altădată se pot regăsi la muzeele din Cluj şi Miercurea Ciuc. Pe lângă tiparniţă a funcţionat şi o legătorie de carte, care a folosit mai multe tehnici. Uneltele folosite de călugări se află expuse la Muzeul Secuiesc al Ciucului.

 

Biblioteca

Călugării franciscani au reuşit să înfi inţeze o bibliotecă de mii de volume, originea căreia se află în secolul al XV-lea. Din această bibliotecă, care a avut una dintre cele mai mari și mai valoroase colecții din Transilvania, s-au păstrat 96 de tipărituri originale, codice pe pergament pictat, rarități din secolele XVI-XVII. Aceste tipărituri și manuscrise sunt cele mai mari valori ale bibliotecii de azi.
Singura bibliotecă romano-catolică care a supravieţiut Reformei se află la Şumuleu-Ciuc. Toate aceste valori se află la Muzeul Secuiesc al Ciucului. În secolele XVII-XVIII, lângă mănăstire a existat şi un atelier de pictură.

 

Obiectele valoroase ale mănăstirii

În decursul secolelor, obiectele de valoare ale bisericii au scăzut în număr. Din cele rămase, cea mai valoroasă este crucea coroanei Fecioarei Maria, realizată de Batthyány Ignác în secolul al XVIII-lea. Mai există patru potire din secolele XV-XVI şi o pacifi cală transformată care ar fi fost a episcopului Domokos Kázmér.